Citind despre mine...

E ciudat cum in scris oamenii pot reda chiar si cele mai ascunse ganduri... Reciteam azi cateva randuri pe care le-am scris acum ceva vreme. A trecut mult de atunci, dar se pare ca ceea ce simteam in acele clipe este in mine si acum... sute de ganduri, mii de nelinisti, si o dorinta imensa de a ma regasi, de a ma intoarce la mine...pentru ca mi-e dor....foarte dor....:)

" Cum poti gasi lumina in atat de mult intuneric? Soarele printre atatia nori ?Un zambet printre atatea lacrimi ?...sau fericirea in atat de multa tristete…sau cum ar putea acea fetita cu sufletul acela atat de curat sa gaseasca o cale spre a se intoarce la inocenta de atunci? La vremea cand aducea ploaia cu lacrimile din ochii ei sau soarele cu un singur zambet… Vorbea cu vantul care ii spunea povesti despre fericirile altor oameni, sau tristetile lor… Parca a trecut atat de mult si acei ochi care aduceau ploaia cu lacrimile lor sunt aceeasi, acum inlacrimati de o tristete pe care nici ea nu o mai poate intelege…iar ploaia cade neincetat dintr un cer mai inalt ca niciodata…un cer care era atat de aproape candva... Putea atinge fiecare nor, fiecare stea, fiecare aripa de inger care indraznea sa coboare mai jos de Rai pentru a atinge lumea cu puritatea lui. Acum nu mai poate atinge acele aripi, nici macar nu le mai vede. Aude doar glasul acelor ingeri care ii povestesc despre ea… Si se simte multumita pentru ca desi ea a uitat o vreme cine este de fapt, exista atat de multe lucruri in jurul ei care isi amintesc…si ii vor aminti si ei...intotdeauna :)"